NEC-ul rămâne un cadru unic în România pentru cercetare serioasă, gândire critică și conversații inteligente. De 25 de ani. Este mult pentru o societate tânără precum cea românească.

Este locul în care cercetările cele mai curajoase devin parte a unui dialog adevărat între disciplinele științifice. Este extraordinar de important într-o țară în care comunitatea unei discipline este încă foarte restrânsă. NEC-ul te obligă să-ți formulezi ideile astfel încât să te faci înțeles de alții. Mai mult decât universitățile, NEC-ul a reușit să reintegreze o parte din cercetătorii din România formați în alte țări. Prin toate acestea (și nu numai!), a contribuit în mod decisiv la maturizarea științelor umaniste și sociale din România, cum puține alte instituții au reușit să o facă.

Lector univ. dr. Silvia Marton, Universitatea din București
2003/ 2004 NEC Fellow