„Mirciulică este un lider înnăscut”, „ Mimi are mare talent la limbi străine” spun părinții și bunicii uneori în public, alteori aproape în șoaptă, doar prietenilor apropiați, aparent discret dar cu speranța că vestea cea bună va face ocolul Pământului. Și asta pentru că se întrezărește din ce în ce mai clar că și numitul Mirciulică (are 5 ani și este un viitor Președinte al Uniunii Europene), și Mimi (elevă în clasa I-a, indecisă deocamdată între a deveni laureată a premiului Nobel pentru Literatură sau pentru vreun domeniu științific), sunt altfel decât noi, muritorii de rând. Extratereștri predestinați gloriei, ei dau de la o vârstă fragedă semne clare că vin de pe Planeta Talentului. Un Krypton al unor Superoameni ai leadership-ului, sportului, literaturii, muzicii sau picturii.

Glumești dumneata – veți spune – dar nu așa au fost oare și Michelangelo și Picasso și, mai cu seamă, Mozart? Nu de acolo au venit  și Federer și Steve Jobs sau Maya Plisețkaia? Poate oare cineva să le pună la îndoială înzestrarea, calitățile înnăscute? Predispoziția? Talentul?

Este nevoie de înzestrare pentru a atinge o performanță excepțională în orice domeniu. Se pune însă întrebarea care este contribuția echipamentului nativ și care cea a unor componente dobândite: pasiune, muncă, îndrumare? „Nature versus nurture” la urma urmei…

Neuroscientiștii contemporani par a fi de acord că, până acum, ceea ce de obicei numim talent a fost supraapreciat. Cum încearcă ei oare să demonstreze asta? Și cât suntem de dispuși să acceptăm că reușita la nivelul cel mai înalt nu este un miracol, ci pare mai degrabă să fie rezultatul fericit al unor condiții favorabile de dezvoltare și de învățare?

Oare nu cumva, cu îndrumarea potrivită și cu ingredientul magic numit „deliberate practice”, s-ar putea ca Mirciulică să devină om de știință și Mimi să aspire cu șanse mari la conducerea unor prestigioase organizații politice sau de afaceri?

– Cătălin Vasilescu