Program

10.00 EEST (București), 09.00 CEST (Berlin)

Chair: Olguța Lupu

• Carmen Chelaru (Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași), Iannis Xenakis sau jocul dintre real și imaginar
• Cătălin Crețu (Universitatea Națională de Muzică, București), Implementări ale gândirii muzicale a lui Xenakis în mediul digital contemporan
• Adrian Borza (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca), Paradigma granularității în muzica electroacustică a lui Iannis Xenakis
• Olguța Lupu (Universitatea Națională de Muzică, București), Evenimente 1907 de Tiberiu Olah. Modernism disimulat în muzica unui film istoric
• Diana Rotaru (Universitatea Națională de Muzică, București), Gondolierul-fantomă: lumini și umbre în creația lui George Crumb
• Petruța Măniuț-Coroiu (Universitatea Transilvania din Brașov), Aurel Stroe – arhetipuri componistice
• Florin Neagoe (Universitatea Națională de Muzică, București), Concertul pentru clarinet de Aurel Stroe: perspective analitice
• Corneliu Dan Georgescu (Berlin), Iannis Xenakis și Aurel Stroe: scurte întâlniri stilistice providențiale
• Ana Diaconu (Universitatea Națională de Muzică, București), Horațiu Rădulescu: emigrarea în Franța și începuturi ale gândirii spectrale
• Carmen Popa (Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București), Pagini concertistice din creația Maiei Ciobanu
• Loredana Baltazar (Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București), Metafore muzical-poetice în creația camerală a Maiei Ciobanu
• Olguța Lupu (Universitatea Națională de Muzică, București), Structuri oximoronice și timpuri întrețesute în Simfonia „Die Seele” de Dan Dediu

ABSTRACTS

MUZICĂ CONTEMPORANĂ / NEW MUSIC

Carmen Chelaru, Iannis Xenakis sau jocul dintre real și imaginar

Iannis Xenakis este considerat un artist de avangardă deopotrivă în sfera muzicală și în cea a arhitecturii. Creațiile sale sunt incitante prin împreunarea realului cu imaginarul, a timpului cu spațiul, și la acestea aș adăuga: îmbinarea dintre vizual și auditiv, dintre arhaic și neologic. Însăși individualitatea sa constituie o întâlnire peste timp și spațiu a două culturi diferite – poate chiar divergente –, cea greacă (antică, meridional-răsăriteană) și cea franceză (modernă, occidentală). În intervenția de față am pornit pe urmele acestor disjuncții ale personalității și creației sale, acum, la împlinirea celor o sută de ani de la nașterea artistului în târgul Brăilei începutului de veac XX. De la Metastasis și Pithoprakta la Polytopi, Xenakis a creat punți între sfere greu de reunit, care tocmai de aceea au reprezentat provocări pentru mulți artiști de-a lungul timpului. Pentru Xenakis, muzica reprezintă inefabilul care, în raport cu materialul, cu concretul poate stabili suprafețe de contact variabile, dar care își păstrează totodată propriul ambient. O experiență de viață marcată de evenimente tragice și-a pus amprenta deopotrivă asupra fizionomiei sale și asupra propriei personalități artistice, a filozofiei sale de viață și de creație.

Cătălin Crețu, Implementări ale gândirii muzicale a lui Xenakis în mediul digital contemporan

Cercetarea abordează unele implementări digitale generate de idei muzicale ale lui Xenakis, valorificând influențe ale gândirii artistice a compozitorului în medii de programare cu specific muzical.

Adrian Borza, Paradigma granularității în muzica electroacustică a lui Iannis Xenakis

În anul celebrării centenarului de la nașterea compozitorului Iannis Xenakis, moștenirea sa culturală este impresionantă și va rămâne în parte controversată. Însă mai important este idealul său componistic, alimentat de știință și inginerie, de teoria probabilităților îndeosebi, viziune ce a fost examinată cu râvnă în numeroase studii.

Aplicarea lanțurilor Markov, distribuției binomiale, mișcării browniene și distribuției Gauss a extins bazele matematice ale muzicii sale. Fascinația pentru indeterminism străbate primele sale lucrări pentru orchestră, Metastasis (1953-1954) și Pithoprakta (1955-1956). Logica probabilistă este încarnată în transformările de sunete granulare și în glissando – asociat cu conceptul de viteză. Interesul său în a crea o textură granulară într-o evoluție lentă îl conduce spre Concret PH (1958), o compoziție de muzică concretă. În Analogique B (1959), granulația este sistematic concepută din sunete electronice dispuse temporal în ecrane. Teoretic, ecranul reprezintă o colecție de sunete elementare; Iannis Xenakis introduce o noțiune interschimbabilă pentru ecran: nori de granule.

Studiul nostru subliniază viabilitatea modelului său compozițional: circumscrie acribios teorii și legi științifice în practica de compoziție electroacustică. Originalitatea culminează cu programul său GENDYN, ce operează la nivelul granular al eșantionului digital de câteva milisecunde. Abordarea radicală a sintezei stocastice dinamice îl plasează pe Iannis Xenakis în elita compozitorilor care au teoretizat ceea ce avea să devină modelul spectral dominant ale secolului XX în muzica pe calculator: sinteza granulară.

Olguța Lupu, Evenimente 1907 de Tiberiu Olah. Modernism disimulat în muzica unui film istoric

Lucrarea Evenimente 1907 de Tiberiu Olah, concepută inițial drept muzică pentru filmul Răscoala (după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu), poate fi considerată un opus inspirat dintr-o pagină a istoriei naționale care a implicat mase largi de oameni, ceea ce consona cu tematica promovată de ideologia comunistă. Dar acest strat al semnificației este dublat de un altul, care trimite la muzica universală, modernă și elitistă, mai precis, la lucrări ale compozitorilor din cea de-a doua școală vieneză. Cele două straturi, care par a se afla în totală opoziție, se dovedesc a fi părți ale unui singur întreg. Prin modul în care reușește, asemenea unui Till Eulenspiegel sau unui Păcală, să disimuleze reverența făcută modernismului în hainele muzicii unui film istoric, Olah oferă un model de pluristratificare a semnificației și, totodată, de armonizare a contrariilor.

Diana Rotaru, Gondolierul-fantomă: lumini și umbre în creația lui George Crumb

În 2022, compozitorul american George Crumb a plecat în lumea umbrelor, însă muzica sa a fost întotdeauna una de graniță: între lumină și întuneric, între simplitate și complexitate, între trezie şi vis, hipnotică, mistică şi fascinantă. Voi analiza, focalizându-mă pe câteva lucrări de referință din creația lui Crumb precum A Haunted Landscape, ciclul Makrokosmos, Vox Balaenae sau Black Angels, fenomenul bântuirii, citatele-nălucă, poltergeistul sonor, distorsiunea versus încețoșarea muzicală și alte tehnici componistice caracteristice.

Petruța Măniuț-Coroiu, Aurel Stroe – arhetipuri componistice

Melodia este un fenomen universal uman, aparținând tuturor timpurilor, factorul muzical cel mai adânc implementat în conștiința publicului ascultător, dar și în memoria stilistică a istoriei muzicii. Melodia rămâne principalul agent componistic vizibil în muzică, marele factor expresiv al artei sunetelor. În muzica lui Aurel Stroe, analiza arhetipurilor melodice ar trebui să fie una din coordonatele principale necesare înțelegerii artei sale, deoarece maestrul dovedește o inventivitate și o originalitate neegalate în acest plan. În capodopera sa, Mandala cu o polifonie de Antonio Lotti, descoperim diferite arhetipuri melodice în fiecare dintre secțiunile sale: în prima parte (Augmentation en boule de neige) se validează componistic modelul ce pornește de la două elemente care se amplifică treptat, în cea de a doua (Multimobile 1 aux éléments retrogradables) regăsim ideea seturilor de multimobile care parcurg un proces de rarefiere (la fel ca în partea partea a treia, ce legitimează stilistica suprarealistă – caracteristică lui Aurel Stroe). Choral inharmonique (partea a patra) este articulat pe baza unui discurs tensionat treptat, întrerupt de intervenții acordice cu grade diferite de disonanță (coralul probând astfel o altă sferă de existență melodică, în care melodia este concentrată în plan vertical în structuri acordice), iar centrul lucrării propune o altă ipostază melodică, marcată de apariția deformată din Crucifixus pe opt voci de Antonio Lotti. Aceste tipologii melodice sunt caracteristice întregii sale creații, Mandala fiind un gest iconic pentru originalitatea stilisticii melodice a marelui compozitor român.

Florin Neagoe, Concertul pentru clarinet de Aurel Stroe: perspective analitice

Concertul pentru clarinet și orchestră de Aurel Stroe este lucrarea ce marchează o schimbare de direcție în gândirea componistică a autorului său, o deschidere spre consonanță. Lucrarea are caracter descriptiv și procesual. Întregul discurs muzical este supus transformării de la complex la simplu, integrând pe parcurs diverse sisteme intonaționale, efecte timbrale, moduri de tratare instrumentală și tehnici componistice noi. Construcția formală este clară și precisă, cu o structură de tip mozaic în care elementele diferite nu reușesc să deraieze percepția sonoră asupra continuității. Izvorul folcloric parcurge un drum de esențializare, un drum de purificare ce pleacă din tenebre spre lumină.

Corneliu Dan Georgescu, Iannis Xenakis și Aurel Stroe: scurte întâlniri stilistice providențiale

Fiecare compozitor are premisele și modelele sale și întâlnește inevitabil pe drumul său creator diferite personalități, cu care poate rezona, mai mult sau mai puțin. Nu rare și cu nimic mai puțin fructuoase sunt însă cazurile în care, pe deasupra unor influențe generale, se poate recunoaște o legătura certă între anumite opere concrete ale artiștilor respectivi. Între cele trei asemenea cazuri pe care le-am putut cerceta se situează și ceea ce aș numi „scurta întâlnire stilistică” între două figuri marcante ale muzicii contemporane, cum ar fi Aurel Stroe și Iannis Xenakis. Asemenea întâlniri ocazionale pot avea urmări durabile pentru contextul muzical în care se încadrează activitatea și a altor compozitori.

Ana Diaconu, Horațiu Rădulescu: emigrarea în Franța și începuturi ale gândirii spectrale

Horațiu Rădulescu face parte dintr-o generație de compozitori de avangardă născuți în România în perioada 1935-1945. Asemenea altor tineri muzicieni precum Costin Miereanu, Mihai Mitrea-Celarianu sau Alexandru Hrisanide, Rădulescu își formula încă din studenție cadrele unei gândiri muzicale ieșite din tiparele convenționale. Primele concepte din sfera aleatorismului și a spectralismului au prins contur în anii studiilor la Conservatorul din București, în lucrări precum Muzică pentru Taaroa, op. 7, sau Credo, op. 10. După aproape un deceniu în care cercetările de arhivă relevă lupte constante ale compozitorului nu doar cu viziuni artistice conservatoare, ci și cu persecuția comunistă care îi viza originile familiale, emigrarea în Franța, la începutul anilor ’70, i-a oferit un spațiu muzical propice pentru aplicarea concepțiilor novatoare în creație și sistematizarea lor în textul Sound Plasma: Music of the Future Sign.

Carmen Popa, Pagini concertistice din creația Maiei Ciobanu

Studiul aduce în prim-plan aspecte relevante din creația concertistică a compozitoarei, exemplificând principiile enunțate în Manifest.

Autoarea se dezvăluie ca făuritoare de inedite și sugestive alcătuiri: secțiunile cu caracter de dezvoltare-elaborare și repriză reprofilează interferențe nuanțate de tipare și genuri. În același spirit al înnoirilor se evidențiază reconversia genurilor, din vocale în instrumentale, împletind structurile de tip cult cu tiparul folcloric (de exemplu recitativul devenit instrumental și metamorfozat în bocet, intonat de „vocea” trombonului) sau cu cele din zona protestatară a muzicii de divertisment (vezi rostirea clarinetului declamată pe un ostinato ritmic, configurată într-o spectaculoasă parafrază solistică rap). Interferențele estetice sunt multiple, asociate unui original amalgam de etosuri.

Reunirea energiilor expansive cu cele trădând un puternic magnetism, a fluidului ritmic cu imponderabilele ornamente sau texturi, completată cu ascensiunile eliberatoare, cu deschideri spre transcendență, descriu cercul celor cinci elemente, care conferă autenticitate, complexitate și intensitate muzicii Maiei Ciobanu. Interșanjabilitățile arhetipale (roata-spirală, complementaritățile yin – yang, principiul iterativ) aduc plusul lor specific, deschizând perspective noi. În suita deschiderilor, într-un crescendo, se înscrie și asocierea simfoniei de timbruri ale percuției cu vibrația cosmică a sonurilor electroacustice, încadrabile în profilul unui sugestiv teatru instrumental.

Cu structuri inspirat adaptate fiecărei lucrări în parte, cu concepte-pilon, compozitoarea remodelează tipare, surmontează condiții, oferă noi alternative de a performa, în toate sensurile și la cele mai înalte exigențe.

Loredana Baltazar, Metafore muzical-poetice în creația camerală a Maiei Ciobanu

Sondarea virtualelor conexiuni emoționale dintre fenomenologia muzicală și cea a imaginii poetice a incitat numeroși artiști să exploreze creator, de-a lungul secolelor, uriașul potențial al intersectării celor două domenii. Amplificând virtuțile expresiei sonore, comuniunea sensibilă dintre melodie și vers și-a demonstrat, de fiecare dată, excepționala capacitate de a polariza atenția auditoriului. „Anumite versuri (…) au înainte de toate valoare muzicală sonoră, indiferent dacă sunt sau nu explicabile în arie”, afirmă psihanaliștii Anne și Jacques Caïn. Iar componistica ultimului secol a plusat expresiv, arhitecturând poetic structura textului muzical în tentativa de a crea un ambient sonor inedit, generator al unui complex de stări afective. În privința muzicii electronice, impactul mixturii particularizate a sonorităților sale asupra unui auz muzical familiarizat cu instrumentarul clasic a avut darul de a îmbogăți exponențial plaja sonoră cu efecte contrastante, extrem de sugestive, capabile de a influența, la rândul lor, mood-ul publicului.

Gândite pentru a fi executate în spiritul unui performance, lucrările Maiei Ciobanu, Pian excesiv II și Just Passing Through…, suprapun demersurilor sonore ale unei suite de instrumente tradiționale – pian, vioară, clarinet, saxofon – mediul electroacustic și vocea umană, creionând o viziune simbolică asupra libertății de exprimare, asupra dualității real – imaginar, asupra speranței – poate de un idealism utopic! – că valorile esențiale își vor găsi locul într-o justă ierarhie…

Olguța Lupu, Structuri oximoronice și timpuri întrețesute în Simfonia „Die Seele” de Dan Dediu

În ansamblul creației lui Dan Dediu, Simfonia „Die Seele” pentru soprană, orgă și orchestră, op. 160, pe versuri de Ernst Jandl și J.W. Goethe este o lucrare emblematică, ce ilustrează trăsături definitorii ale stilului său, precum preferința pentru asocieri contradictorii, adesea reunite într-o formă oximoronică; construirea unor personaje sonore pregnante; crearea unei rețele complexe de corelații muzicale (citate sau aluzii) și extra-muzicale (narațiuni, imagini, diverse asocieri), în care se împletesc timpuri și spații diferite și în care fiecare ascultător se regăsește, cu propria istorie subiectivă. Explorarea acestor caracteristici, care contribuie semnificativ la pregnanța și forța expresivă specifice muzicii sale, constituie obiectul acestui studiu.

The program of the symposium, with short abstracts and bios, available in PDF.

***

This symposium is organized within the framework of the International Week of New Music 2022 (founding director: Ștefan NICULESCU; artistic director: Dan DEDIU), with the support of the following institutions: the Romanian Ministry of Culture, the Union of Romanian Composers and Musicologists, the National University of Music in Bucharest, the National Museum “George Enescu”, the Alexandru Tzigara Samurcaș Foundation, New Europe College, Radio Romania, Actualitatea muzicală and the Romanian Music Information Center.